Raportări doar o dată pe zi, pentru cazurile de coronavirus din România, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică

Decizie de ultim moment a autorităților, care au anunțat că începând de astăzi, 19 martie, raportările privind evoluția coronavirusului în România, vor fi făcute o singură dată pe zi, respectiv la ora 13.00 a fiecărei zile. Până la acest moment, datele erau comunicate de două ori pe zi, la orele 10.00 si 18.00.

 

Bilanțul va fi anunțat într-un buletin de presă la ora 13.00. Acesta va conține, ca și până acum, numărul total de persoane confirmate, numărul celor declarați vindecați, distribuția pe vârstă și sex, numărul de persoane aflate în carantină, numărul persoaneor aflate în izolare la domiciliu, numărul testelor realizate, starea de sănătate a pacienților, număr telefoane la TelVerde, număr telefoane la 112, potrivit comunicatului. Autoritățile precizează ca celelelate informări de presă vor fi difuzate în același regim, în funcție de evenimente.

Până acum, bilanțul era anunțat de două ori pe zi, la ora 10.00 și la ora 18.00.

În cursul zilei de miercuri 18 martie, au fost repatriați 100 de români (74 din Malta și 26 din Egipt) informează Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea 89 de cetățeni români au revenit cu bine din Spania,în urma demersurilor făcute de MAE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.