Rebrișoreanul dat dispărut, găsit de polițiștii năsăudeni în șoc hipotermic

Bărbatul de 73 de ani din comuna bistrițeană Rebrișoara, dat dispărut de familie, a fost găsit de polițiștii din Năsăud. Oamenii legii l-au depistat pe un câmp la ieșirea din comună, aproape înghețat.

 

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au găsit pe bărbatul căutat pe un teren agricol, la ieșirea din localitatea Rebrișoara. Este în viață, a fost preluat de echipajele medicale care au ajuns la fața locului„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost găsit aproape înghețat, astfel că a fost preluat de echipajele medicale care au ajuns la fața locului.

A fost preluat inițial de un echipaj medical aparținând SAJ BN, iar in sprijin a fost direcționat echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Bărbatul în vârstă de 73 de ani este conștient, în șoc hipotermic„, a fost precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.