Recitaluri de excepție la cea de-a VII-a ediție a Colibița Folk Fest, între 10 și 11 august

Cea de-a VII-a ediție a festivalului Colibița Folk Fest se va desfășura în perioada 10 – 11 august, în stațiunea Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Tinerii cu vârsta de până în 25 de ani, pasionați de muzica folk, pot participa și la un concurs care se va desfășura în fiecare dintre cele două seri ale evenimentului, în joc fiind puse și premii. 

”La fel ca și în anii precedenți, ziua de vineri, 10 august, va debuta cu Open Stage, de la ora 18.00, dar un open stage jurizat de data aceasta. Cei doritori se pot înscrie la numărul de telefon 0742.529.271 până în data de 5 august. Concurenții nu pot avea mai mult de 25 de ani și pot concura doar într-o seară. Premiile pentru acest concurs vor fi astfel: Locul III – 300 lei, Locul II – 500 lei, Locul I – o chitară electroacustică produsă de HORA Reghin.
Premiile se acordă pentru fiecare seară, adică și vineri, și sâmbătă” anunță Toni Vlad,
președintele Asociației Aripi Folktime, organizatorul evenimentului.

De asemenea, în fiecare dintre cele două seri vor avea loc recitaluri susținute de artiști deja consacrați.

O parte din cei care ne fac viața mai frumoasă prin cântecele lor vor fi prezenți și în acest an la Colibița: Antonia & Tudor Ivașcu, Vali Șerban & Florin Săsărman, Cristi Buică, Grupul Ecoul (Magda Pușkaș, Sorina Bloj & David Gabriel Dody), Puiu Ivanițchi și Ducu Bertzi!
În seara de sâmbătă, 11 august, începând cu ora 20.00, vraja se va așterne peste toți cei prezenți, iar cei ce vor face seara desăvârșită se numesc Sorin Găzdac & Ani Gheorghe, Raul Cârstea, Formația Kripton, Zoia Alecu, Grupul Poesis și Vasile Șeicaru & Nicolae „Nae” Matei” mai spun organizatorii.

Invitatul special al acestei ediții va fi poetul George Stanca.

Evenimentul este susținut, la fel ca în anii trecuți, de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița Bârgăului, Primăria Prundu Bârgăului, Primăria Tiha Bârgăului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.