Relaxare pe șosele! Șoferi băuți ori fără permis s-au ales cu dosare penale

Patru dosare penale au întocmit polițiștii din Bistrița-Năsăud unor persoane din județ care au condus autovehicule, deși se aflau în stare de ebrietate sau nu aveau permis de conducere.

 

Astfel, marți, 26 mai, pe DN 17C, în Coșbuc, un bărbat în vârstă de 47 de ani din aceeași localitate, care conducea un motoscuter, a fost oprit în trafic de către polițiști, pentru control. Astfel, oamenii legii au descoperită că acesta consumase alcool.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar cu ocazia testării, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvâtn al IPJ BIstrița-Năsăud..

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis și cu alcoolemie.

În aceeași zi, dar pe DN 17D, în localitatea Feldru, a fost oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitate.

„Valoarea indicată de aparatul etilotest cu ocazia testării a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie, cercetările fiind continuate de polițiștii Secției 6” a precizat Crina Sîrb.

De asemenea, marți seara, în jurul orei 23.00, pe DJ 172, polițiștii au depistat-o și oprit-o în trafic pe o minoră de 17 ani, din Mintiu Gherlii care conducea un autoturism pe raza localității Florești, deși nu avea acest drept.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere fără permis.

În dimineața de 27 mai, în jurul orei 01,00, cu ocazia activităților preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud l-au depistat pe un tânăr de 22 de ani, din Șieuț, care conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului.

Tânărul a fost oprit în trafic pe raza localității Cepari, iar cu ocazia testării, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,19  mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta are retras permisul de conducere, având dreptul de conducere suspendat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.