Reprezentanţii instituţiilor Avocatul Poporului şi Avocatul Copilului vin la Bistrița pentru a acorda audiențe

Reprezentanţii instituţiilor Avocatul Poporului şi Avocatul Copilului – Biroul Teritorial Cluj vor acorda audienţe bistriţenilor în data de 23 ianuarie 2019, între orele 11-13, în Sala Mare, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud.

Pentru a vă înscrie în audienţe, trebuie să vă programaţi la numărul de telefon 0263/216150.

”Reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului vor acorda audienţe cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud conform atribuţiilor stabilite de prevederile Legii nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud, alături de judeţele Cluj, Maramureş şi Sălaj, este arondat Biroului Teritorial Cluj-Napoca” precizează Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud.

Instituția Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.

Avocatul Poporului își exercită funcțiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea să fie eficientă, constituția obligă autoritățile publice să-i asigure sprijinul necesar. Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, având obligația de a-i prezenta acestuia rapoarte. În aceste rapoarte se pot face și recomandări privind legislația sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăților publice. Avocatul Poporului nu are atribuții jurisdicționale și nu reprezintă cetățenii în instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.