Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a hotărât, luni, aplicarea de introducerea de restricții în comunele Petru Rareș și Romuli și măsuri reduse în Șintereag, Matei și Coșbuc. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 2 martie.

 

Conform Hotărârii C.J.S.U 48/01.03.2021, se introduc restricţii în unitățile administrativ- teritoriale Petru Rareș, Romuli, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori, a anunțat Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
În aceste comune activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.
Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
De asemenea, conform aceleiași Hotărâri C.J.S.U. 48/01.03.2021, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori – Șintereag, Matei, Coșbuc și unitățile administrativ-teritoriale din județ, cu excepția celor menționate mai sus și pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.
Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Restricţiile prevăzute de Hotărârea C.J.S.U. 48/01.03.2021 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 02 martie 2021.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud