S-a deschis cea de-a treia ediție a Expo Bistrița – Grădină și Ambianță (FOTO)

 

Cea de-a treia ediție a Expo Bistrița Grădină și Ambianță se desfășoară, timp de patru zile, la Bistrița. 37 de comercianți și-au expus produsele la ediția din acest an, care a reușit să reunească cel mai mare număr de participanți de până acum, după cum afirmă Vasile Bar, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, instituție care a organizat evenimentul.

În perioada 4 – 7 aprilie, pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița găzduiește cea de-a 3-a ediție a Expo Bistrița – Grădină și Ambianță, expoziție de la care bistrițenii vor putea cumpăra diverse obiecte sau produse pentru casă sau grădină. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, președintele instituției, Vasile Bar, afirmând că numărul expozanților din acest an este cel mai mare de până acum. În discursul său susținut înainte de deschiderea oficială a expoziției președintele Vasile Bar a afirmat că întâmpină greutăți în organizarea evenimentelor de acest gen.

Avem mari greutăți în organizarea unor evenimente de genul acesta. Ne face o mare plăcere că suntem în cel mai dorit și mai bun loc din Bistrița unde se pot organiza manifestări de genul acesta – pietonalul Liviu Rebreanu. Regretăm că nu mai putem monta cort ca să putem avea și expoziție cu altfel de produse care trebuie expuse în exterior. Mă bucur că ne-au răspuns agenții economici și că au ales să ne fie prezenți la această manifestare. Avem cel mai mare număr de expozanți de până acum. E un semn foarte bun, e un semn că putem continua și avem speranțe că în anii viitori vor fi chiar mai mulți. Sper ca agenții economici prezenți aici și nu numai, ci și cei din toată România, să aibă un an bun. Vreau să transmit un mesaj. Vrem liniște și pace! Nu mai vrem scandaluri, ne-am săturat! Să audă toți cei care provoacă așa ceva”, a transmis Vasile Bar.

Acesta s-a arătat îngrijorat și de faptul că agenții economici întâmpină dificultăți în a accesa credite, dar și față de problema privind lipsa forței de muncă.

”Vrem ca statul să devină un partener al nostru, al agenților economici în special. Vreau lucru acesta, pentru că astăzi, statul nu este un partener loial. Spun asta, pentru că în cursul anului 2018, din privat au trecut la stat circa 80.000 de oameni și în condițiile actuale de criză de forță de muncă este cea mai mare problemă a noastră și în al doilea rând, sistemul bancar , care este un dușman, între ghilimele, al mediului de afaceri, profitând de faptul că are cel mai important client – statul – și atunci, nu se îndreaptă deloc sau se îndreaptă, dar în condiții vitrege spre a acorda credite agenților economici. Declarația mea nu vreau să se interpreteze altfel decât o realitate. Asta e realitatea. Vrem și de la bănci un ajutor. Să fie mai aproape de economie. Asta deoarece nu au fost și nu sunt nici astăzi. Creditele în România sunt mai scumpe de trei ori decât în afară, cu toate că suntem de mulți ani în Uniunea Europeană, creditele în valută la noi sunt de 10 și peste 10 la sută, iar dincolo sunt de 2-3 la sută”, a mai transmis Vasile Bar.

Preşedintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud a mai menționat că din punct de vedere economic, Bistriţa-Năsăud se află pe locul 20, asta în condiţiile în care din punct de vedere al populației este pe locul 37 într-un clasament național.

Bistrițenii care vor alege să viziteze expoziția cu vânzare vor găsi diverse produse, întrucât organizatorii au structurat evenimentul pe mai multe categorii.

Astfel, pe pietonal puteți găsi produse și obiecte decorative pentru grădină, de la plante și puieți ornamentali, la mobilier de grădină și produse destinate amenajării curții și terasei.

De asemenea, puteți găsi produse naturiste (suplimente alimentare, produse de tratament, dulciuri şi sucuri naturale) și chiar produse alimentare, tradiționale, artizanat și bijuterii handmade. Nu lipsește nici sectorul dedicat sportului și timpului liber, unde sunt expuse biciclete, triciclete și chiar autoturisme.

Expoziţia va putea fi vizitată după următorul program:

  • Joi, 4 aprilie: orele 12.00 – 19.00;
  • Vineri, 5 aprilie și sâmbătă, 6 aprilie: orele 10.00 – 19.00;
  • Duminică, 7 aprilie: orele 10.00 – 17.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.