Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că luni va fi lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru Autostrada Nordului, care va avea traseul Petea – Satu Mare – Baia Mare – Bistrița – Suceava. Potrivit ministrului, termenul pentru depunerea ofertelor va fi scandent în ianuarie 2020.

“Am fost informat de domnul director Scarlat (n.r. – Sorin Scarlat, directorul general al CNAIR) că a fost semnat acordul de publicare pentru autostrada Nordului, Petea – Suceava. A fost un proiect care a fost transmis către  Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) la sfârșitul lunii august. Luni va fi ridicat pe SEAP, termenul pentru depunerea ofertelor fiind ianuarie 2020. Vorbim de documentația pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Este un obiectiv care era în Masterplan pentru perioada 2020”, a declarat ministrul demis, Răzvan Cuc.

Acesta a cerut viitorului Guvern să ducă mai departe acest proiect important de infrastructură rutieră.

”Viitorii guvernanţi, dacă vor trece testul în Parlament, să îl ducă la bun sfârşit şi nu să vină cu scuze pentru că ar fi cel mai uşor să vii cu scuze ca să-ți maschezi incompetenţa”, a mai spus Cuc.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat recent, într-o emisiune televizată, că această autostradă va trece prin apropierea municipiului Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.