Șefii Poliției și Jandarmeriei, primul ANUNȚ după violențele de Paște: Toleranță ZERO față de cei care nu respectă legea

Șefii Poliției Române și Jandarmeriei au prezentat primul bilanț după scandalurile și violențele ce au avut loc după Paște. Mesajul principal transmis a fost de „toleranță zero” față de cei care nu respectă prevederile legii. 

În ultimele zile, înainte și după seara de Înviere, în țară au fost mai multe scandaluri și violențe, urmate de arestări și sancțiuni date de polițiști.

Este vorba de violențe de stradă și ciocniri cu forțele de ordine la Hunedoara, în Brașov, la Săcele, într-un cartier de la periferia Ploieștiului, dar și în București, în Rahova. 

Redăm principalele declarații susținute, luni, la ora 15.00:

Chestor principal Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române:

Infracționalitatea din perioada Paștelui a scazut cu 17% fata de anul trecut si 10% in 2018, trendul descendent se mentine si în cazul infractiunilor cu violenta, unde scaderea este de 47% fata de 2019 si de 21% fata de 2018.

In ultimele 72 de ore, zilnic au actionat 14 mii de politisti, alaturi de celelalte structuri ale MAI si MApN.

Politistii au efectuat 848 de actiuni, au intervenit la aproape 10 mii de cazuri, din care 8.500 sesizate pri n112.

Politia a aplicat 24.000 de sanctiuni, peste 14 mii pentru nerespectarea prevederilor din Ordonantele militare.

Vreau să asigur oamenii că IGPR are forța de a garanta siguranța comunității.

Față de cei care nu respecta legea manifestam toleranta zero.

Până la acest moment, legat de cazurile aărute în spațiul public în ultimele 72 de ore, s-au dispus măsuri la Hunedoara, unde au fost arestate preventiv 4 persoane, la Brașov au fost reținute 8 persoane, la Bucuresti, 11 persoane retinute, cu propunere de arestare preventiva. În toate cazurile continua cercetarile sub coordonarea Parchetului. In cazurile in care au fost minori la fata locului, politia a sesizat Directia Copilului.

Chestor Alexandru Scurtu, șeful SIAS (Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul IGPR):

După cum știți, tactica intervenției se dispune în funcție de datele de la fața locului. Fiecare situație se analizează punctual. Când evenimentul degenerează, sunt chemate în sprijin echipele de la acțiuni speciale. Se folosește armanetul atunci când nu mai există altă cale.

Colonel Bogdan Enescu, șeful Jandarmeriei Române:

A fost o mobilizare exemplară a Jandarmeriei. Un număr de 8 mii de jandarmi au actionat zilnic.

Au fost aplicate 3.000 de sancțiuni în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, 15 fapte penale cu 28 de autori surprinși în flagrant.

Vă asigurăm că Jandarmeria rămâne la datorie.

Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române

Mulțumim cetatenilor care au înțeles să respecte prevederile legii. Pentru cei care nesocotesc legile, am un singur mesaj față de acțiunile antisociale: toleranță zero.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.