Într-o conferință de presă susținută la Bistrița, fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a făcut un bilanț al activității sale din perioada celor 21 de luni de mandat, ocazie cu care a vorbit și despre proiectul ”Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa și amenajarea râului Bistrița în aval de acumulare”, o investiție de aproximativ 235 de milioane lei, dar și un proiect extrem de contestat de organizațiile non-guvernamentale de mediu.

Cu privire la această investiție, Ioan Deneș a spus că de la nivel european s-a sugerat refacerea documentației tehnice a proiectului și a studiului de fezabilitate, iar contractul de finanțare ar urma să fien semnat abia în primăvara anului viitor și nu în toamna acestui an cum era inițial prevăzut.

”În data de 31 octombrie 2019, situaţia acestui proiect este următoarea. Ca urmare a discuţiilor şi recomandărilor făcute de JASPERS, Autoritatea de Management pentru POIM şi Comisia Europeană, a fost necesară refacerea documentaţiei tehnice, a studiului de fezabilitate, în special în zona de aval a barajului Colibiţa. Prin urmare, studiul de fezabilitate refăcut va fi predat în data de 15 noiembrie 2019, la Administraţia Bazinală „Someş-Tisa” de către consultant, pentru verificare. Va fi reluată procedura de consultare publică, conform procedurii Ghidului POIM, iar contractul de finanţare, semnarea lui, în aceste condiții, deși inițial s-a discutat că va fi semnat cel târziu în toamna anului 2019, după toate discuţiile apărute şi după analize urmează a fi semnat în primăvara anului 2020”, a explicat fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneş.

Social democratul a mai precizat că indicatorii tehnico – economici pentru acest proiect au fost deja aprobați.

Acest proiect de la Colibița a fost dur contestat de Coaliția Natura 2000, care a anunțat chiar că va chema în instanță Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud pentru aprobarea lui.

Acest proiect presupune distrugerea vegetației ripariene și betonarea malurilor de-a lungul Râului Bistrița pe o distanță de 10 kilometri,  defrișări pe suprafață de 20 de hectare și ziduri de beton pe cel puțin 2 kilometri. Lucrările vizate prin Decizia Etapei de Încadrare (DEI) nr. 9/11.01.2019 se suprapun parțial cu situl de interes comunitar ROSCI0051 Cușma și în ROSCI0400 Șieu-Budac, desemnate pentru protecția speciilor de pești Cottus gobio și Barbus meridionalis. Deși autoritățile abilitate susțin că nu vor fi afectate ariile naturale protejate, alterările hidromorfologice vor modifica întreg ecosistemul acvatic și în special conectivitatea dintre locurile de hrănire și cele de înmulțire. Populațiile de pești riscă să nu se mai trăiască în condiții optime, rezultând diminuarea numărului de exemplare sau chiar dispariția unor populații din specii protejate” ”, arăta la începutul acestui an Coaliția Natura 2000.

Proiectul intitulat ”Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud” constă în realizarea unor lucrări de punere în siguranţă a construcţiilor, a echipamentelor hidroelectromecanice, a instalaţiilor aferente acumulării și a barajului Colibița, dar totodată prevede și amenajarea râului Bistriţa şi a afluenţilor acestuia, în aval de acumularea Colibița până la confluenţa cu râul Şieu. În cadrul proiectului este prevăzută și golirea treptată a lacului de acumulare care se întinde pe o suprafață de 320 de hectare și are o înălțime a apei de maxim 76 de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.