Situație ALARMANTĂ în Ucraina! Armata rusă se apropie de Insula Șerpilor, grănicerii, somați să se predea

Situația din Ucraina se deterioreză constant, țara fiind atacată pe toate fronturile, după cum însuși secretarul general al NATO, Mircea Geaonă, a anunțat în urmă cu scurt timp, într-o postare pe Twitter ce survine unei discuții cu premierul Ucrainei, Denys Sjmyhal. Presa locală ucraineană confirmă gravitatea situației. Spre exemplu, un ziar local din Odesa anunță că forțe ale armatei ruse se apropie de Insula Șerpilor, grănicerii fiind somați să se predea. 

”Grănicerii ucraineni au luat poziții defensive. Invadatorii le-au solicitat militarilor detașamentului de frontieră <Izmail să se predea>. Agresorul a folosit canalul de comunicare internațional pentru siguranța navigației”, se arată într-un raport citat de ziarul din Odesa, potrivit realitatea.net care citează  G4Media.ro.

Insula Șerpilor este importantă din punct de vedere strategic, iar ocuparea acesteia va permite Moscovei să revendice apele teritoriale din jurul insulei, care se întind pe 12 mile în mare, se arată într-un raport întocmit de experți britanici de informații, citați de Daily Mail, la începutul lunii februarie.

Regiunea include căi navigabile importante către orașele-port Odesa și Kherson. Dacă insula va trece în mâinile Rusiei, aceste canale de transport maritim ar putea fi întrerupte, ceea ce ar duce la izolarea Ucrainei de piețele internaționale și va priva economia acesteia de venituri comerciale vitale, se arată în document.

Flota rusă poate bloca și strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Azov de Marea Neagră. Astfel, orașele-port Berdiansk și Mariupol vor fi rupte de lume. Având în vedere dominația navală a Moscovei în Marea Azov, aceasta poate încerca, de asemenea, să ocupe Mariupol și Berdyansk, deschizând calea forțelor terestre să se deplaseze prin ambele orașe. Acest lucru va face posibilă crearea unui „pod de uscat” care se întinde de la regiunile separatiste de la est până în Crimeea, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.