Șocant: Un tânăr din Bistrița-Năsăud a vrut să se sinucidă! Polițiștii au intervenit de urgență

Caz șocant într-un sat din Bistrița-Năsăud, unde un tânăr a amenințat că se sinucide și își provoca tăieturi pe corp. Polițiștii au intervenit de urgență și în final au reușit să îl facă pe tânăr să renunțe la gândurile negre și să îl transporte la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. 

 

Luni dimineața în jurul orei 2:30, o persoană din localitatea bistrițeană Dorolea a alertat prin numărul unic de urgență, poliția, și a anunțat că un tânăr de 27 ani amenință că își provoacă tăieturi  pe corp și amenință că se sinucide.

A intervenit cu operativitate o echipă de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului împreună cu negociatori și polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, care au reușit să-l convingă să renunțe. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare„, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Se pare că tânărul ar fi epileptic și se afla și sub influența băuturilor alcoolice.

În prezent, tânărul în cauză se află în afara oricărui pericol și a fost externat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.