Sorin Hangan: PNL Bistrița a transmis în campanie mesaje corecte, fără atacuri jenante și suburbane! Ați văzut cu toții reacția PSD la aflarea rezultatelor

Președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan, este convins că rezultatul bun pe care Klaus Iohannis l-a obținut la nivelul municipiului Bistrița în urma primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, se datorează faptului că liberalii bistrițeni au transmis mesaje corecte electoratului. 

 

PNL Bistrița a transmis în campanie, alegătorilor, mesaje corecte, fără atacuri jenante și suburbane la adresa celorlalți candidați. Desigur, meritul principal al rezultatului, de peste 48% în favoarea lui Iohannis, este al bistrițenilor. Aceștia au conștientizat că au deja un președinte corect, luptător, iar schimbarea de dragul schimbării nu este necesară. Românii au ales un președinte care știe să spună mulțumesc„, a declarat, marți într-o conferință de presă, Sorin Hangan.

Reacția liderului social-democrat din Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, imediat după anunțarea exit-pollurilor din seara alegerilor din 10 noiembrie, când acesta a afirmat că unuii au votat fără creier, în timp ce el a votat cu inima, nu a fost trecută cu vederea de președintele PNL Bistrița.

Ați văzut cu toții reacția PSD la aflarea rezultatelor. Declarația președintelui Radu Moldovan, conform căreia unii au votat fără creier, spre deosebire de el care a votat cu inima, spune totul despre un comportament de stăpân al adevărului absolut, de Dumnezeu al județului. Bine că viceprimarul Niculae, aflat în dreapta sa s-a abținut de la comentarii, probabil speriat și el de reacția de nervozitate a șefului. Organizația municipală PNL își cere scuze cetățenilor orașului pentru comportamentul lui Radu Moldovan, care a jignit. Bistrițenii nu merită asemenea insulte, mai ales că aceștia le plătesc salariile și lui Radu Moldovan și lui Cristian Niculae și lui Crețu. Asta înseamnă să fii batjocorit pe banii tăi. În același context, ne cerem scuze bistrițenilor pentru că Bistrița arată așa cum arată, că prețul al salubritate a crescut, că municipalitatea are credite la bănci pentru investiții inutile, că orașul european imaginat de PSD este o iluzie, că nu au fost în stare să realizeze programul de investiții decât în proporție de 26% și suntem la sfârșitul anului. Ne cerem scuze, pentru că primarul și viceprimarul nu o vor face. Și ei, aidoma șefului, se cred infailibili„, a spus Hangan.

Organizația Municipală a PNL nu a sărbătorit la modul concret victoria lui Iohannis la primul tur, normalitatea nu are parte de lauri ci de bun simţ. Bistriţa normală este parte integrantă din România normală. Până acolo este un drum anevoios, mai ales după 11 ani de pesedism la primărie şi mulţi alţii la guvernare. PNL Bistriţa nu sărbătoreşte, ci cere scuze cetăţenilor pentru greşelile altora. Nu este un exerciţiu de imagine electorală, este o parte de normalitate. Aşa trebuie să fie un politician normal într-o Românie normală. Să ştie să spună „mulţumesc” şi „am greşit” când este cazul. Expresia „la revedere” o învaţă pe parcurs. Până-n iunie anul viitor, PSD are tot timpul„, a mai adăugat liderul liberal bistrițean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.