Specialiști în Teologie și Asistență Socială din sistemul penitenciar, precum și personalități din mediul universitar și de pe plan local au luat parte la prima ediție a Simpozionului de Teologie și Asistență Socială în mediul penitenciar, eveniment organizat de Penitenciarul Bistrița în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, respectiv Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.

Printre invitații evenimentului s-au numărat și ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, comisar șef de poliție penitenciară Gabriel Ilie – director Direcția de Inspecție Penitenciară, Administrația Națională a Penitenciarelor, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, conf. univ. dr. Sorina Poledna, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, dar și oficialități locale.

”Scopul evenimentului a fosta acela de a reuni specialiști în Teologie și Asistență Socială din sistemul penitenciar, precum și personalități din mediul universitar și de pe plan local, în vederea consolidării conexiunilor dintre biserică și asistența socială, evidențiind legătura dintre aspectele teoretice și  abordarea în practică a asistenței moral-religioase și sociale a persoanelor privative de libertate”, spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bistrița, comisar șef de poliție penitenciară Cosmin Părăuan.

Simpozionul a fost structurat pe sesiuni plenare, workshopuri și masă rotundă. De asemenea, a fost organizată o expoziție cu fișe matricole ale foștilor deținuți politici din județul Bistrița-Năsăud. Activitățile din cadrul evenimentului s-au încheiat cu o vizită în Penitenciarul Bistrița.

La eveniment au fost prezenți participanți din toată țara, din toate categoriile profesionale, iar la finalul activităților, organizatorii au primit un feedback pozitiv.

Prin intermediul activităților propuse, profesia lucrătorului de penitenciare a fost valorizată și văzută dintr-o altă perspectivă de către profesioniștii din societatea civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.