Tenis: Emma Răducanu, pe tabloul principal la Australian Open

Tenis: Emma Răducanu, pe tabloul principal la Australian Open
Emma Răducanu a obţinut intrarea directă pe tabloul principal la Australian Open
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a obţinut intrarea directă pe tabloul principal la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după o serie de retrageri anunţate în ultimele zile, informează agenţia DPA.
Răducanu, campioană la US Open în 2021, a avut o revenire victorioasă pe teren, marţi, la turneul ABS Classic de la Auckland, după ce a stat departe de circuit din luna aprilie, în urma unor intervenţii chirurgicale la ambele încheieturi ale mâinilor şi la o gleznă.
Ea urma să treacă prin calificări pentru a accede pe tabloul principal de la Australian Open, din cauza faptului că nu avea un clasament (protejat - acordat jucătoarelor care au fost indisponibile lungi perioade de timp) suficient de ridicat.
Cu toate acestea, responsabilii turneului de la antipozi au anunţat miercuri, într-o postare pe reţeaua X, că britanica în vârstă de 21 de ani o va înlocui pe americanca Lauren Davis pe tabloul principal de simplu, după ce reprezentanta Statelor Unite s-a retras ca urmare a unei accidentări la umăr.
Lauren Davis se alătură astfel finalistei de la Roland Garros, Karolina Muchova din Ceha, româncei Irina-Camelia Begu şi americancei Caty McNally pe lista jucătoarelor care şi-au anunţat retragerea de la Australian Open 2024.
Cehoaica Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, s-a retras de asemenea de la turneul de Grand Slam din Australia după ce a anunţat că este însărcinată cu primul ei copil.
Irina Begu se confruntă de mai multe luni cu o accidentare la cot. La sfârşitul lunii trecute, românca a postat următorul mesaj pe reţelele de socializare: "Australia, îmi va fi dor de tine. Ne vedem în 2025".
AGERPRES
Citește și:
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bistrita și pe Google News










