STRÂNGERE DE FONDURI DUPĂ INUNDAȚIILE DIN COVASNA ÎN TIMPUL PELERINAJULUI DE LA ȘUMULEU CIUC

O acțiune de strângere de fonduri pentru a sprijini persoanele afectate de inundațiile din județul Covasna va fi organizată sâmbătă, la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, de către Asociația Caritas Alba Iulia.

În zonă au fost amenajate puncte în care oamenii prezenți vor putea dona bani numerar, dar și prin scanarea codurilor QR.

Cu o istorie de peste 450 de ani, evenimentul este considerat cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală și de Est, dedicat Fecioarei Maria, iar la acesta sunt așteptați să participe în acest an peste 300.000 de pelerini din toată lumea, potrivit Radio România Actualități.

Printre aceștia se numără și președintele Ungariei, Tamás Sulyok, aflat într-o vizită privată în județele Harghita și Covasna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.