Contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul ”Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent Municipiul Bistrița”, care cuprinde inclusiv modernizarea străzilor Valea Ghinzii și Aerodromului a fost semnat luni, 15 iulie, anunță reprezentanții Primăriei Bistrița, ceea ce înseamnă că în scurt timp vor începe și lucrările propriu-zise.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, având valoarea totală de peste 27 de milioane lei și o perioadă de finalizare a lucrărilor de 24 de luni.

Principalele lucrări care se vor realiza în cadrul acestui proiect sunt:

– rețeaua de alimentare cu apă către Complexul Sportiv Polivalent;
– rețeaua de canalizare pe str. Valea Ghinzii până la Complexul Sportiv Polivalent;
– rețea de colectare apă pluvială;
– rețea alimentare energie electrică pentru Complex Sportiv Polivalent;
– asfaltare a străzii Valea Ghinzii și a străzii Aerodromului până în localitatea componentă Unirea și până la Complexul Sportiv Polivalent (cu trotuare pe ambele părți ale străzilor, cu pistă de cicliși cu două sensuri de mers), pe o lungime de 3,2 km;
– iluminat public stradal cu tehnologie LED si cabluri îngropate.

”Mă bucur că vom dezvolta o zona urbană nouă pentru oraș prin proiectul Complexului Sportiv și mă bucur că locuitorii de pe Str. Valea Ghinzii vor fi primi beneficiari ai acestei modernizări”, a declarat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

Aceste lucrări complexe vor schimba complet aspectul zonei rezidențiale și vor da posibilitatea de extindere în continuare a orașului, într-o zonă unde există foarte multe terenuri proprietate privată pe care se poate construi în viitor, sunt de părere reprezentanții administrației locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.