Sucevean, prins beat la volan, în Prundu Bârgăului

Un bărbat din județul Suceava a fost depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud, sâmbătă, conducând sub influența pe DE 58, în Prundu Bârgăului, astfel că s-a ales cu dosar penal.  

 

Polițiștii Secţiei 2 Poliţie Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 32 de ani din Poiana Stampei, județul Suceava, care a fost oprit pentru control pe Drumul European 58, în Prundu Bârgăului, în dimineața de 30 octombrie.

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,89 mg/L alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.