Tânăr din Bistrița-Năsăud, beat turtă la volan! Polițiștii i-au făcut „cadou” un dosar penal

Un tânăr din comuna Feldru s-a ales cu dosar penal, după ce azi noapte a fost descoperit de polițiști, beat criță la volan. Feldrihanul a fost oprit de oamenii legii pe DJ 172, în localitatea Josenii Bârgăului.

 

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit, luni, un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în cadrul căruia efectuează cercetări.

„În fapt, astăzi, în jurul orei 01.40, a fost oprit pentru control, pe Drumul Județean 172,  în localitatea Josenii Bârgăului, un tânăr de 26 de ani, din Feldru, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotetst a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recolatate probe biologice în vederea stabilirii cu eaxctitate a alcoolemiei”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului efectuează cercetări pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.