În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier, dar și  un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD au intervenit la un accident rutier semnalat pe strada 1 Decembrie din municipiul Bistrița. 

 

Din primele date transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, un autoturism a intrat în coliziune cu 4 autoturisme care se aflau parcate, continuându-și ulterior deplasarea. După intervenția polițiștilor, autoturismul implicat în eveniment, condus de un tânăr de 22 de ani din Bistrița a fost la scurt timp depistat și oprit în trafic.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul că acesta se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,55 mg/L alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost constatată rănirea ușoară a tânărului.

În consecință, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud