Tânăr din Năsăud, anchetat din cauză că a ascuns un accident de circulație! Ce au descoperit polițiștii

Polițiștii din Năsăud au dosar penal întocmit pe numele unui tânăr din localitate care, în luna octombrie, ar fi produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, fără să anunțe Poliția. Motivul pentru care tânărul a încercat să ascundă incidentul, a fost faptul că  nu deținea permis de conducere.

 

 

Accidentul s-a produs pe data de 9 octombrie pe raza comunei Nimigea, la o trecere la nivel cu calea ferată, unde tânărul din Năsăud, în vârstă de 31 de ani, a lovit un bărbat în vârstă de 60 de ani din cauză că a pierdut controlul mașinii. După o lună și jumătate, mai precis pe data de 25 noiembrie, victima a depus o plângere la Poliție.

Ca urmare a cercetărilor și verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 09 octombrie a.c., un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 173D, pe raza localității Nimigea de Jos, la trecerea la nivel cu calea ferată, din cauza neadaptării vitezei și a lipsei de experiență la volan, a pierdut controlul asupra autoturismului, care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț. 

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pasagerului din autoturism, un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Nimigea, precum și avarierea autoturismului„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a transportat victima la Spitalul Orășenesc Năsăud, iar acolo, amândoi au declarat că la mijloc este vorba de un accident casnic.

Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat faptul că năsăudeanul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, conducătorul auto ar fi modificat locul producerii accidentului, în sensul că a deplasat autoturismul de la fața locului, fără să anunțe Poliția despre producerea accidentului de circulație și fără să obțină încuviințarea acesteia„a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud

Astfel, polițiștii din Năsăud au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.