Timp de patru ore, traficul rutier va fi închis pe DN 17C la intrare în Năsăud dinspre Bistrița

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud atrage atenția conducătorilor auto că în această noapte, 18/19 octombrie, între orele 00.00-04.00, traficul rutier va fi închis pe DN 17 C, pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare la calea ferată de la intrarea în orașul Năsăud, dinspre Bistrița.

Devierea traficului rutier se va face pe următoarele rute ocolitoare:

  • Dinspre localitatea Năsăud către Bistrița –Salva, Mocod, Cociu, Beclean, Bistrița;

-Salva, Mocod, Beclenuț, Bistrița.

  • Dinspre municipiul Bistrița – Beclean, Cociu, Mocod, Salva, Năsăud;

–  Beclean, Beclenuț, Mocod, Salva, Năsăud.

De asemenea, limitele sectorului de drum închis circulației vor fi semnalizate cu indicatoare rutiere.

Polițiștii rutieri vă recomandă să conduceți prudent și să respectați regulile de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.