Trei bucureșteni, bănuiți de lipsire de libertate și proxenetism, au fost reținuți pentru 24 de ore la Bistrița și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”la data de 10 august a.c., în jurul orei 15.00, o femeie de 47 de ani, din București a sesizat prin 112 faptul că fiica ei, în vârsta de 28 ani, este sechestrată într-un hotel din Bistrița”.

În scurt timp, polițiștii de la Ordine Publică au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte 3 fete, într-o cameră de hotel, în municipiul Bistrița.Acestea au fost conduse la sediul Poliției, în vederea lămuririi situației de fapt.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au preluat cercetările în acest caz, existând suspiciuni și cu privire la comiterea infracțiunii de proxenetism.

”A fost constituită o echipă formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Acțiuni Speciale și, ca urma urmare a investigațiilor efectuate, a fost depistată și oprită în trafic, pe raza municipiului Bistrița, o mașină în care se aflau patru bărbați, despre care existau indicii că sunt implicați în comiterea faptei”, mai arată IPJ B-N.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că trei dintre aceștia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toți din București, ar fi implicați în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției, de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistrița.

De asemenea, doi dintre aceștia sunt bănuiți de polițiști că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituția.

Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile vor fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și proxenetism.

UPDATE

Toți cei trei bărbați au fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.