Trei dosare penale pentru depozitarea necorespunzătoare a substanțelor periculoase, întocmite de polițiștii bistrițeni

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat, la finele săptămânii trecute, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul de protecției plantelor și a mediului înconjurător, pe raza județului Bistrița-Năsăud, în urma căreia au descoperit aproape 300 de tone de îngrășăminte chimice depozitate necorespunzător, dar și alte câteva sute de kilograme care au devenit deseuri și trebuiau eliminate. Oamenii legii au întocmit trei dosare penale.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, au fost efectuate verificări cu privire la modul de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici, fiind constatate 9 infracțiuni.

Astfel, în urma controalelor efectuate la un operator economic, polițiștii au descoperit 280 de tone de îngrășăminte chimice depozitate necorespunzător și au întocmit dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Totodată, la alte două persoane juridice au mai fost descoperite cantitățile de 226,139 kg și 127,075 litri substanțe periculoase care au devenit deșeuri și trebuiau eliminate, precum și 7,779 kg de clorat de potasiu, din categoria precursorilor de explozivi restricționați.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, au fost întocmite dosare penale, cercetările fiind continuate de polițiști pentru infracțiunile de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase și nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricționați.

FOTO cu caracter ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.