Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 17D, în județul Bistrița-Năsăud. 

Accidentul s-a produs la ieșire din localitatea Mocod. Conform primelor verificări efectuate de polițiștii bistrițeni, a rezultat că ”un bărbat de 38 de ani, din Reghin, care conducea un autoturism cu volan pe dreapta, pe raza localității Mititei, în încercarea de a evita impactul cu un autoturism care circula în fața sa, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziume frontală cu un autoturism care circula din sens opus. Acesta din urmă era condus de un bărbat de 39 de ani, din Salva”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD de prim ajutor, precum și modulul SMURD cu o autospecială de descarcerare. Când au ajuns la locul intervenției, echipajele medicale au găsit trei persoane în afara autoturismelor. Acestea au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, două dintre victime fiind transportate la Spitalul Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Se continuă cercetările de către polițiștii rutieri din Năsăud.

Pe parcursul intervenției, în zonă s-a circulat alternativ, traficul fiind dirijat de polițisti.

FOTO: IPJ B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.