Trei tineri din comuna Rodna s-au crezut într-un sat „fără stăpâni”! Au furat o maşină, un mobil şi bani și au plecat la plimbare

Trei tineri din comuna Rodna, dintre care unul minor, sunt anchetați de polițiști, pentru furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În urmă cu două nopți, cei trei au furat dintr-o locuință un telefon mobil, bani, cheile unui autoturism, dar și autoturismul propriu-zis, pe care l-au abandonat ceva mai târziu pe o stradă din comună. 

 

În urma cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal, polițiștii Postului de Poliție Rodna au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 16-20 de ani, toți din localitate, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni.

Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, în noaptea 5/6 octombrie a.c., cei trei ar fi sustras din locuința unui tânăr de 18 ani un telefon mobil, o sumă de bani și cheile unui autoturism, pe care ulterior l-au sustras din curtea locuinței„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că doi dintre tineri, unul în vârstă de 16 ani, celălalt de 20 de ani, ar fi condus autoturismul sustras, deși nu dețin permis de conducere, după care l-ar fi abandonat pe raza localității Rodna.

Polițiștii au recuperat în totalitate prejudiciul, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.