Ultramaratonistul Tibi Ușeriu a revenit acasă după problemele medicale cu care s-a confruntat în cursa Yukon Arctic Ultra

Bistrițeanul Tiberiu Ușeriu, cel care a câştigat trei ani la rând ultramaratonul 6633 Arctic Ultra din apropierea Cercului Polar, și care a fost obligat să părăsească, din cauza unor probleme medicale, o altă cursă de acest gen – Yukon Arctic Ultra, a revenit acasă după mai multe zile de spitalizare în Canada. 

Prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de pe o rețea de socializare, ultramaratonistul Tibi Ușeriu transmite că a revenit acasă după experiența de la Yukon Arctic Ultra. Din cauza unor degerături la degetele de la picioare, sportivul a fost nevoit să abandoneze competiția și să petreacă mai multe zile într-un spital din Whitehorse, Canada.

Reîntors acasă, Tibi Ușeriu spune că ”m-am repatriat, miraculos, cu toate degetele la purtător și sper să rămână și pe mai departe la locul lor (…) Sunt acasă acum între ai mei de la Tășuleasa și lucrez la recuperare și reconfigurări ale traseului meu viitor. Aștept să mă întorc, cât de curând, la lucrurile pe care le iubesc și pe care va trebui să le iau din nou și din nou, de la capăt, până la capăt”.

Acesta a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în aceste momente dificile, printre aceștia numărându-se și o familie de români stabilită în Canada, care l-a vizitat pe sportiv pe timpul spitalizării sale. ”Nu pot să nu amintesc aici de vizita neașteptat de plăcută a unei familii de români din Whitehorse. M-au răsfățat la spital ca pe un copil, mi-au adus de toate și m-au ajutat cu bagajele până la aeroport. Atenția lor m-a emoționat, așa că vreau să mulțumesc public familiei Botca, pe care nu mă așteptam să-i găsesc stabiliți tocmai într-un ținut sălbatic cum e Yukon” a mai precizat Tibi Ușeriu.

În mesajul său, sportivul a ținut să le mulțumească și celor care au ales să susțină proiectul Via Transilvanica, cel care l-a determinat pe Tibi Ușeriu să se înscrie la cursa Yukon Arctic Ultra: ”Le mulțumesc și celor care au decis să se implice în donații pentru drumul nostru, al tuturor, drumul viitorului centenar – Via Transilvanica. Acest angajament de maximă anduranță e un mod de afirmare a ideii că doar împreună putem fi puternic”. 

Bistrițeanul a luat startul pe 3 februarie la Yukon Arctic Ultra, o competiție mult mai dificilă decât cea pe care el a reușit să o câștige deja de 3 ori – 6633 Arctic Ultra. Deși startul a fost unul promițător, sportivul situându-se în primul pluton după primii aproximativ 100 de km, a fost nevoit să abandoneze cursa de 700 km din cauza problemelor de natură medicală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.