Un bărbat din județul Bacău a fost prins și reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Bistrița-Năsăud, fiind bănuit de comiterea unor înșelăciuni în mai multe județe. Acesta mergea la diverse magazine și se prezenta drept directorul general al acestora, solicitându-le angajaților să îi predea banii proveniți din încasări. Cu aceeași metodă a acționat și în Bistrița-Năsăud, dar a fost prins.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de înșelăciune, în dauna unei societăți comerciale cu punct de lucru în Bistrița.
”Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 25 aprilie-6 mai, sub pretextul unei colaborări comerciale și folosind calități mincinoase, un bărbat ar fi indus-o în eroare pe angajata unui magazin din Bistrița. Bărbatul s-ar fi prezentat drept directorul general al societății în cauză și i-ar fi solicitat femeii să predea diverse sume de bani. În total, acesta ar fi obținut în mod ilegal suma de 18.022 lei, bani care proveneau din încasări”, arată Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.
În urma investigațiilor întreprinse de polițiști s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptelor.
”Este vorba despre un bărbat de 46 ani, din județul Bacău și care, fără forme legale, locuiește în municipiul Arad. De asemenea, a fost identificat și un tânăr de 18 ani, bănuit că ar fi participat la comiterea infracțiunilor. Până la această dată, polițiștii au reușit documentarea a 7 cazuri de înșelăciune cu același mod de operare, comise în mai multe județe”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.
La data de 6 iunie, polițiștii de investigații criminale din Bistrița-Năsăud și Arad, sub coordonarea directă, în teren, a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele persoanelor în cauză. Cu această ocazie, au fost descoperite și ridicate înscrisuri relevante pentru cauză.
Bărbatul de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi va fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE 15:54
S-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul cercetat pentru înșelăciune.