Un bărbat a fost găsit decedat într-un șanț de pe marginea drumului național 17, în județul Bistrița-Năsăud. Din primele informații se pare că este vorba despre un biciclist, dar deocamdată nu se cunosc circumstanțele exacte în care bărbatul și-a pierdut viața. Polițiștii bistrițeni se află la fața locului și efectuează cercetări. 

Marți seara, un apel la numărul unic pentru situații de urgență 112 anunța că un biciclist a fost găsit într-un șanț de pe marginea DN 17, pe raza localității Șieu Măgheruș.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, acesta a fost găsit decedat, motiv pentru care în acest caz au început cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care acesta și-a pierdut viața.

Până în momentul de față s-a reușit identificarea persoanei în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 56 de ani din localitatea Șieu Măgheruș.

UPDATE 21:01

În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că bărbatul s-ar fi deplasat cu bicicleta pe trotuar, însă nu au fost descoperite indicii care să conducă spre ipoteza unui accident rutier.

Totodată, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crin Sîrb, „în urma examinării sumare a cadavrului de către specialiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală, s-a stabilit că nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului, însă urmează a fi efectuată necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului„.

Polițiștii din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care bărbatul a decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.