Urnă specială în penitenciare. Peste 15.000 de deținuți din toată țara vor să voteze la alegerile prezidențiale

La alegerile pentru desemnarea Președintelui României, cetățenii deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, pot vota, potrivit prevederilor legale, prin intermediul urnei speciale. 

În acest sens, în vederea asigurării exercitării în bune condiții a dreptului persoanelor private de libertate de a vota, la nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost dispuse o serie de măsuri, printre care și cele de stabilire și amenajare a unui spaţiu corespunzător în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot. 

”Ca urmare a centralizării cifrelor din teritoriu, situația statistică estimativă privind numărul persoanelor private de libertate cu drept de vot și a celor care și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019 se prezintă astfel:

– din numărul de persoane private de libertate custodiate, de 20.380, 17.660 au dreptul de a vota, iar, dintre acestea, 15.043 și-au exprimat în scris intenția de a vota la alegerile pentru Președintele României din anul 2019”, arată Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). 

În Penitenciarul Bistrița se află în acest moment 394 de deţinuţi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.