VIDEO/Bogdan Ivan: Cinci tiruri și trei microbuze cu zeci de tone de alimente, medicamente, peste 700 de pături și lapte praf au ajuns în Cernăuți

„Bunătatea nu are granițe, iar bistrițenii au demonstrat-o din plin în zilele acestea”, a scris deputatul bistrițean social-democrat Bogdan Ivan pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit deputatului, cinci tiruri și trei microbuze cu zeci de tone de alimente, medicamente, peste 700 de pături, lapte praf, au ajuns ieri la Cernăuți, iar de acolo vor fi redirecționate către persoanele care au rămas fără case din cauza bombardamentelor.
„Colegii mei Daniel Suciu, Paul Știr, Vasile Șut, Nicolae Bușcoi, alături de Mihai Ban din Năsăud, angajații Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Dinu Cioată (Lordinu) și voluntarii VDT Vatra Dornei, conduși de Ionuț Juncan (cu un camion plin), EMI Center, Bogdan Mățan, BCVO Logistic și echipa Împarte Bucurie, au fost azi mesagerii solidarității județului nostru fată de frații noștri români din Ucraina și de un întreg popor aflat în suferință!
Rugăciunile oamenilor care astăzi au ajuns să plătească și 10€ pentru o pâine în orașele ucrainiene, să vă răsplătească pe toți oamenii buni care v-ați gândit la ei. Oamenii din tot județul au contribuit la acest convoi umanitar: de la Căianu Mic, Zagra, Tiha Bârgăului, Maieru, Teaca, Măgura Ilvei, Galații Bistriței, Rebrișoara, Ciceu Giurgești, Bistrița și Vatra Dornei. Dacă am uitat pe cineva, cu siguranță ca oamenii care s-au bucurat azi, îi vor purta în gând și rugăciune!
Mulțumim IPS Mitropolit Meletie al Cernăuțiului și Prot. Nicolae Popescu pentru primirea în siguranță!”, a mai scris Bogdan Ivan.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.