Imobilul în care funcționează Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, situat pe strada Alexandru Odobescu, ar putea fi reabilitat prin intermediul Programului RO-Cultura, proprietarii clădirii mizând că vor reuși să obțină sprijin financiar de până la 80 la sută din valoarea totală a lucrărilor. Diferența de 20 de procente ar trebui să fie suportată de beneficiar, însă reprezentanții Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița susțin că nu dețin sumele necesare pentru cofinanțarea proiectului, motiv pentru care au solicitat sprijin Primăriei Bistrița.

Într-o adresă a Casei de Cultură a Sindicatelor către Primăria Bistrița, municipalitatea este informată că Ministerul Culturii și Identității Naționale a deschis linia de depunere a proiectelor de reabilitare în cadrul Programului RO – Cultura, program prin intermediul căruia se dorește reabilitarea Casei de Cultură a Sindicatelor.

Având în vedere faptul că sprijinul finandar nerambursabil acordat pentru proiect reprezintă 80% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, iar diferenta de 20% trebuie să fie suportată de beneficiar, întrucât situatia financiară a Casei de Cultură a Sindicatelor nu pennite acest lucru, se solicită sprijinul financiar al Primăriei municipiului Bistrita pentru asigurarea cofinanțării proiectului de reabilitare a imobilului monument istoric de categoria B, situat la pozitia 469 pe Lista monumentelor istorice din județul Bistrița-Năsăud”, se arată în adresa înaintată către Primăria Bistrița.

În plus, Casa de Cultură a Sindicatelor a solicitat Primăriei Bistrița emiterea unui acord de principiu sau a unei hotărări de consiliu pentru cofinanțarea proiectului de reabilitare. Valoarea totală a investiției este de 11,8 milioane de lei, din care 2,4 milioane ar reprezenta  contribuția beneficiarului, care va fi suportată de Primăria Bistrita, dacă proiectul va fi selectat spre finantare.

Consiliul Local Bistrița care se va reuni joi, 25 iulie, în ședință ordinară va dezbate această solicitare a Casei de Cultură a Sindicatelor, privind emiterea acordului de principiu pentru cofinanțarea proiectului, consilierii locali urmând să ia o decizie în acest sens.

Ulterior, în etapa de precontractare, va fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Bistrițaun alt proiect privind de hotărâre pentru acordarea cofinantării, cu condiția introducerii imobilului în circuitul public, în limita resurselor financiare disponibile ce vor putea fi alocate prin bugetul local cu această destinație.

Clădirea în care funcționează Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița a fost construită la sfârşitul secolului al XIX–lea (1892) și are o suprafață de aproximativ 1.400 metri pătrați. Imobilul își păstrează și acum un aer de epocă, însă lucrările de reabilitare sunt absolut necesare, timpul lăsând-și amprenta din punct de vedere estetic și nu numai. În incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița, se află o sală de spectacole cu 200 de locuri, o sală de coregrafie, o bibliotecă cu 12.000 de volume, şase săli de curs, patru birouri administrative, două birouri pentru Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania şi Cartel Alfa, unul pentru Centrul Teritorial Antidrog şi o magazie.

Încă din anul 1988, Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa este condusă de același om – Alexandru Câțcăuan, care a publicat chiar și o monografie ce conţine istoricul instituţiei de prim rang a culturii bistriţene de-a lungul timpului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.