Timp de trei zile, comuna Budeşti din județul Bistrița-Năsăud a fost gazda unei noi ediții a “Taberei de acasă”, cea de-a VI-a, organizată de Primăria, Școala Gimnazială și Parohiile comunei Budești.

”Copiii au parcurs, alături de militari şi instructori, un program complex din care, întrecerile sportive, temele de instrucție de front, lecţiile de acordare a primului ajutor, dar şi temele de supraviețuire în condiţii de izolare, au fost nelipsite. În completarea activităţilor dinamice din fiecare zi, tinerii au primit informații referitoare la istoria și geografia zonei, cu referire la tradițiile de luptă ale Armatei României”, arată Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” Bistrița.

Cu ajutorul militarilor din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată prezenţi în tabără, a instructorilor şi voluntarilor, tinerii au învăţat să-și pregătească adăposturi improvizate, să-și procure alimentele şi să filtreze apa prin diferite metode şi să înveţe mai multe despre traiul în condiții de izolare.

Nu a lipsit orientarea într-un teren necunoscut exersată cu ajutorul hărţii şi busolei, drumeţiile şi trasee aplicative care reprezintă punctul de atracţie principal al taberei.

În „Tabăra de acasă” copiii şi-au dezvoltat abilităţile de viaţă, adaptarea la diferite situaţii, lucrul în echipă, au învăţat mai multe despre disciplină, respect şi onoare, şi cel mai important şi-au dezvoltat sentimentul de patriotism, fiind pregătiţi să îşi inspire semenii, mai precizează reprezentanții Brigăzii.

FOTO: Constantin Zaharia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.