Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABA Someș-Tisa) a organizat joi, 27 iunie, o ședință festivă a Comitetului de Bazin Someș-Tisa, pentru a marca Ziua Internațională a Dunării. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, ai autorităţilor publice locale, precum şi factori decizionali din domeniul mediului din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Ședința a fost condusă de prefectul Ovidiu Victor Frenț, în calitate de președinte al Comitetului de Bazin Someș-Tisa. Acesta a prezentat aspecte referitoare la evenimentele hidrometeorologice periculoase din perioada 15 mai-12 iunie în bazinul hidrografic Someș-Tisa și a dat membrilor Comisiei o veste bună, respectiv hotărârea de suplimentare a fondurilor de către Ministerul Apelor și Pădurilor. Au fost aprobate toate cele 13 proiecte din județul nostru prin Administrația Bazinală Someș-Tisa.

De asemenea, prefectul a transmis mesajul ministrului Apelor și Pădurilor, dnul Ioan Deneș: „Marcăm astăzi Ziua Internațională a Dunării. Dar mi-aș dori să nu ne amintim de importanța acestui fluviu pentru noi toți numai în zilele aniversare. Clipă de clipă, cetățeni, specialiști ai apelor trebuie să fim responsabili. Trebuie să fim activi pentru o Dunăre mai sigură!”, a transmis prefectul Ovidiu Victor Frenț.

În cadrul ședinței au fost dezbătute tematici referitoare la bazinul hidrografic al fluviului Dunărea şi la semnificaţia Zilei Internaţionale a Dunării, la acțiunile întreprinse ca urmare a evenimentelor hidrometeorologice periculoase produse în bazinul hidrografic Someș-Tisa, cât și aspecte referitoare la monitoringul calitativ al apelor din arealul administrat.

Evenimentul a marcat Ziua Internațională a Dunării, sărbătorită anual în data de 29 iunie. Sloganul sub care se desfășoară evenimentele în acest an a fost stabilit la nivelul Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea și este ”Fii activ pentru o Dunăre mai sigură!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.