Și în județul Bistrița-Năsăud a fost marcată Ziua Pompierilor din România, în Piața Unirii din orașul Năsăud desfășurându-se un ceremonial militar. Toaotadă, cu această ocazie au avut loc avansări în grad, iar cei mai buni pompieri ai anului au fost premiați. 

Ceremonialul militar a debutat la ora 12:00, în centrul orașului Năsăud, la eveniment fiind prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene, care au transmis mesaje cu acest prilej.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România, salvatorii au defilat în fața mulțimii care s-a adunat să îi felicite pentru întreaga lor activitate.

Defilarea cadrelor Secției de Pompieri din orașul academicienilor, cu ocazia Zilei Pompierilor din România?‍??‍???????#POMPIERII #ISUJBN #ZiuaNoastră

Publicată de ISU Bistrița – Năsăud pe Vineri, 13 septembrie 2019

Totodată, a fost prezentată tehnica din dotare, iar cei mici au avut și ei parte de multe surprize și jocuri specifice pompierilor. 

De asemenea, tot cu acest prilej, cei mai buni pompieri militari ai anului 2019 au fost avansați în grad.

”Cei mai merituoși pompieri militari din anul 2019 au fost recompensați cu avansarea în gradul următor, cu ocazia Zilei Pompierilor din România, respectiv cu diplome de merit acordate atât individual, cât și la nivelul tuturor celor șase subunități ale ISU Bistrița – Năsăud, pentru cele aproape 9000 de misiuni duse la bun sfârșit de la începutul anului și până în prezent”, precizează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud.

Astăzi se sărbătoresc 171 de ani de când acești eroi îmbracă uniformele, fiind pregătiți în orice moment de a interveni în operațiuni de salvare.

FOTO/VIDEO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.