Marcel Ciolacu anunță faptul că Austria și-a flexibilizat poziția în legătură cu intrarea României în spațiul Schengen.
Marcel Ciolacu a postat sâmbătă seara un mesaj pe Facebook prin care anunță flexibilizarea poziției Austriei în legătură cu intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen:
„Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România.
Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene.
Am făcut eforturi mari în ultimele luni să ajungem în acest punct și le sunt recunoscător tuturor celor care au luptat pentru România. Ministrul Predoiu are mandat să se vadă cu ministrul de interne austriac și să ducă negocierile la bun sfârșit.
După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!”, a scris Ciolacu.
Sursa: Newsinn