Astăzi vreau să ridic o problemă profundă, care privește forța de muncă în România și direcția pe care ar trebui să o luăm, ca națiune. Recent, am fost martori la aducerea forței de muncă din străinătate pentru a compensa deficitul nostru demografic. Și totuși, acesta nu este drumul pe care ar trebui să mergem.
În primul rând, și cel mai important – aducerea forței de muncă din străinătate ridică o întrebare fundamentală: de ce nu suntem noi, ca națiune, capabili să ne susținem propriul progres economic? Să depindem de muncitori din alte țări este un semn de slăbiciune, nu de forță și autonomie.
Trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea și valorificarea resurselor umane autohtone. Trebuie să ne întrebăm: de ce să avem o țară de asistați social? Dependența de ajutorul social și de intervențiile statului nu este o soluție pe termen lung. Adevărata libertate și demnitate vin din capacitatea de a sta pe propriile picioare, de a nu depinde de nimeni. Dacă tu ești plătit din taxele mele, de ce să nu lucrezi pentru a contribui activ la societate?
În loc să ne îndreptăm către soluții temporare și dependențe externe, ar trebui să investim în educația și formarea profesională a cetățenilor noștri. Trebuie să creăm un mediu în care fiecare român să aibă posibilitatea de a-și atinge potențialul, de a aduce plus valoare acestei țări.
Provocarea noastră nu este să căutăm soluții rapide prin importul forței de muncă, ci să ne construim o națiune puternică și independentă, bazată pe valorile, talentele și munca propriilor cetățeni.