Cele mai multe plăţi de Sărbători, peste 56%, vor fi făcute cash, relevă rezultatele unui sondaj CEC Bank, în timp ce 26% dintre respondenţi au afirmat că vor folosi un card de debit, iar 11% un card de credit.
De asemenea, plăţile cu cu ceasul sau cu telefonul vor fi în procentaje mult mai reduse.
45% dintre respondenți au declarat ca vor face cumpărăturile la Mall, iar producătorii locali urcă pe locul doi (22%), devansând cumpărăturile online (17,43%). Peste 60% dintre cei chestionaţi îşi planifică din timp lista de cadouri şi încearcă să se încadreze în bugetul planificat. 34% caută oferte.
În ceea ce priveşte bradul de Crăciun, 54% dintre cei chestionaţi aleg un brad artificial şi 20,75% îşi cumpără brad natural. Pe de altă parte, peste 17% dintre respondenţi susţin că nu fac brad de Crăciun şi un procentaj redus, sub 8%, vor cumpăra brad la ghiveci.
23% dintre respondenţi vor aloca între 60 şi 150 de lei pentru cumpărarea unui brad.
Potrivit aceluiaşi studiu, cel mai mare impact asupra cheltuielilor de Crăciun l-a avut, pentru circa 50% dintre români, creşterea preţurilor la alimente.
Pentru cei mai mulţi cheltuielile pentru cadouri nu depăşesc 500 de lei, rezultă din sondajul realizat de CEC Bank, în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom, transmite Agerpres.
În privinţa sursei banilor pentru această perioadă, 41% susţin că strâng bani din timp, iar 40% cheltuie din salariul din luna curentă. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de circa 1.200 de respondenţi din toată ţara.