Turcia, Grecia și Bulgaria sunt, în continuare, printre cele mai căutate destinații pentru concediile din vară ale românilor,relatează Euronews.ro, care prezintă câteva oferte din Târgul de Turism care are loc în Capitală, unde operatorii vin cu reduceri care ajung și până la 70%.
Și Spania apare însă tot mai des printre favorite. Specialiștii în turism spun că această perioada este cea mai potrivită pentru a rezerva vacanțe pentru vară. Prețurile sunt mai mici, iar oferta e variată.
De exemplu, un sejur de șapte zile în Grecia, la un hotel de trei stele, pornește de la 375 de euro de persoană.
În cadrul târgului agențiile de turism vin cu oferte speciale, au reduceri de la 30 la 70%. Chiar și așa, de la an la an prețurile pentru sejururi cresc.
Pentru un sejur de șapte zile în Turcia sau Grecia, la un hotel de trei stele, prețurile de pornire oscilează între 320 și 400 de euro, în funcție de perioada aleasă. Dacă turiștii aleg lunile iulie, august, prețurile se dublează luând în considerare că este vârf de sezon.