Președintele Rapidului, luat de acasă de oamenii legii! E audiat într-un dosar legat de materiale pirotehnice

Fostul fotbalist Daniel Niculae, actualul președinte al Rapidului, a fost luat de acasă de oameni ai legii în dimineața zilei de 14 martie. El este anchetat de oamenii legii, iar vestea l-a șocat pe Dan Șucu, acționarul majoritar al giuleștenilor.

Informația care a șocat lumea rapidistă vine la mai puțin de o săptămână după victoria categorică pe care echipa lui Cristiano Bergodi a obținut-o în derby-ul cu FCSB, scor 4-0.

Finanțatorul Dan Șucu e cel care a reacționat primul:

”Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens!”

”Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă”, a declarat Dan Șucu, conform as.ro.

Conform gsp.ro, ”doi-trei reprezentați ai autorităților” s-au deplasat la domiciliul fostului fotbalist după ce acesta nu le-a răspuns la telefon.

Reprezentații Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au venit pentru a-l duce la audieri pe Niculae.

EL se află la audieri însoțit de un avocat specializat pe penal, angajat de clubul Rapid. Conform informațiilor Fanatik.ro, autoritățile sunt în posesia unor înregistrări în care președintele Rapidului discuta la telefon cu suporterii despre materiale pirotehnice, însă ancheta nu ar viza evenimentele de la derby-ul cu FCSB de săptămâna trecută, ci ar fi vorba de un dosar instrumentat încă de anul trecut.

De asemenea, a fost dus la audieri și liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungurean.

Comunicatul Poliției

”Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.

”Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

”Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii și liniștii publice.

”Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

”Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul Poliției.

Rapid și FCSB, sancționate de LPF

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a analizat evenimentele din ultima etapă a sezonului regulat (etapa 30) și a anunțat o serie de pedepse.

Astfel, pentru incidentele petrecute în tribune la meciul Rapid – FCSB, când mai mulți fani au aprins torțe și au aruncat cu fumigene, clubul giuleștean a primit o amendă de 60 de mii de lei și va organiza un joc pe teren propriu în care accesul spectatorilor va fi interzis în sectoarele 106, 107, 108, 109, 112, 113 și 123.

De asemenea, clubul FCSB a fost sancționat cu o penalitate sportivă de 22.500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.