Caz de dopaj în Superliga României: ”Sunt uluit! Am rămas fără cuvinte”

Lovitură primită de clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. La o zi după eșecul suferit în fața liderului FCSB, clubul covăsnean a mai primit o veste neplăcută.

Mijlocașul Cosmin Matei, de 32 de ani, a primit rezultatele testului antidoping efectuat la finalul partidei dintre Sepsi și Universitatea Craiova, meci care a avut loc pe 4 februarie. Conform Agenţiei Naţionale Anti-Doping, în organismul fotbalistului a fost depistată o substanță interzisă, care poate fi găsită într-un ulei pe bază de rădăcină de mușcată și care reprezintă un stimulent pe termen scurt, care oferă un plus de viteză, energie și tonus muscular. Produsul se află însă pe lista interzisă publicată pe portalul Agenției la secțiunea de stimulente. Pentru moment, jucătorul lui Sepsi nu a fost suspendat, ancheta fiind abia la început. Vor avea loc audieri dar și o nouă testare pentru Cosmin Matei, în urma căreia se va decide dacă rezultatul este tot unul pozitiv. Dacă se va stabili faptul că fotbalistul s-a dopat intenționat, Cosmin Matei riscă o suspendare de până la 4 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.