LEGEA CARE INTERZICE PUBLICITATEA LA ȚIGĂRI ELECTRONICE SAU PRODUSE CU TUTUN, PROMULGATĂ

Actul normativ aduce modificări Legii privind publicitatea şi articolului 29 din Legea audiovizualului.

Legea ce interzice publicitatea la produse cu tutun, țigări electronice, inclusiv de tip Vape, a fost promulgată vineri, 19 iulie, de președintele Klaus Iohannis.

Actul normativ aduce modificări Legii privind publicitatea şi articolului 29 din Legea audiovizualului. Acesta vizează produsele din tutun, ţigaretele electronice, inclusiv de tip Vape, produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului şi produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum şi pentru pliculeţele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri).

Spații în care publicitatea la aceste produse este interzisă

Conform legii, publicitatea pentru aceste produse, la fel ca cea pentru băuturile alcoolice, este interzisă în incinta unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de asistenţă medicală sau la o distanţă mai mică de 200 metri de intrarea acestora măsurată pe drum public.

De asemenea, publicitatea pentru aceste produse nu este permisă în publicaţii destinate în special minorilor, în sălile de spectacole înainte, în timpul şi după spectacolele destinate minorilor.

Este interzisă orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru ţigări, alte produse din tutun, ţigarete electronice, inclusiv de tip Vape, produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum şi pentru pliculeţele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) şi flacoane de reumplere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.