ED SHEERAN CONCERTEAZĂ, SÂMBĂTĂ, PE ARENA NAŢIONALĂ DIN BUCUREŞTI

Ed Sheeran va concerta la Bucureşti, sâmbătă, în cadrul turneului „The Mathematics Tour”, pe un nou concept de scenă – de 360 de grade, care va permite fanilor să poată vedea conţinutul dinamic al spectacolului din fiecare loc din Arena Naţională.

Invitatul special al artistului britanic este Calum Scott.

” ‘Mathematics’ se desfăşoară pe o scenă centrală, cu o margine rotativă, care permite o vizibilitate de 360 de grade pentru (şi de) Sheeran şi patru platforme, amplasate în interiorul terenului stadionului, fiecare la baza a şase ‘catarge’ care acţionează ca şi contragreutăţi într-o configuraţie sofisticată de rigidizare cu scripeţi pentru un halo de 42 de tone deasupra scenei principale. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, pirotehniştii au un rol important în spectacol, cu aruncătoare de flăcări folosite de mai multe ori, culminând cu un foc de artificii la final”, precizează organizatorii.

Scena de 360 de grade este formată dintr-o scenă centrală rotativă înconjurată de şase catarge înalte de 30 de metri. Realizate din 7,5 tone de grinzi, stâlpii susţin un sistem complex de reţele de cabluri, care permite suspendarea a 55 de tone de echipament deasupra scenei, inclusiv sonorizare, lumini şi haloul. Această configuraţie de pionierat elimină necesitatea unui sistem de acoperiş standard, ceea ce are ca rezultat o vizibilitate mult mai bună pentru fani. Haloul, un ecran LED transparent circular cu diametrul de 21 de metri, este suspendat deasupra zonei centrale a spectacolului şi poate fi coborât până la scenă pentru a-l înconjura pe Ed. În interiorul haloului se află 18 candelabre realizate din benzi LED Sceptron. Acestea se pot mişca împreună cu haloul sau independent de acesta pentru a crea un show cu adevărat spectaculos, informează organizatorii.

Potrivit setlist-ului concertelor anterioare, Ed Sheeran va interpreta melodii precum „Castle on the Hill”, „BLOW”, „Shivers”, „Don’t / Nina”, „Dive”, „Give Me Love”, „You Are the Reason” (Calum Scott cover) (with Calum Scott), „Galway Girl”, „Love Yourself” (Justin Bieber cover), „Bloodstream”, „You Need Me, I Don’t Need You”, „Bad Habits”.

„Mathematics World Tour” al lui Sheeran a început în martie 2022 şi cuprinde toate genurile – de la rock la hip-hop, de la country la pop şi de la balade de dragoste la head bangers. Turneul este unul combinat al fiecăruia dintre albumele sale.

Artistul a anunţat că nu va folosi o trupă pentru cea mai mare parte a concertului, urmând să se acompanieze singur la o staţie 5-loop şi diferite chitări. O staţie 5-loop este un set de pedale unde Sheeran îşi înregistrează tobele, linia de bas, vocea de fundal şi pianul pe o buclă care rulează în mod constant pe întreaga durată a fiecărei melodii.

La concert nu este permis accesul copiilor sub 6 ani.

Copiii cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora vor beneficia de acces gratuit la spectacol, în limita locurilor disponibile.

Adulţii cu dizabilităţi grave (nivel 1) sau accentuate (nivel 2) şi însoţitorii acestora vor beneficia de acces gratuit în limita locurilor disponibile.

Pentru a putea intra la spectacol, spectatorii trebuie să aibă asupra lor biletele cumpărate, confirmarea rezervării şi un act de identitate valid cu poză.

După concertul de la Bucureşti, următorul show al artistului britanic va avea loc pe 31 august, pe stadionul naţional „Vasil Levski” din Sofia, Bulgaria.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.