UNDĂ VERDE PENTRU MEMBRII URMĂTOAREI COMISII EUROPENE

Noul executiv comunitar îşi va începe mandatul luna viitoare, sub conducerea conservatoarei germane Ursula von der Leyen, după ce săptămâna viitoare, plenul Parlamentului European trebuie să-i aprobe oficial pe toţi cei 26 de comisari.

Candidaţii pentru cele şase posturi de vicepreşedinte din viitoarea Comisie Europeană aşteptau de mai bine de o săptămână acordul favorabil al liderilor grupurilor majorităţii şi apoi, avizul coordonatorilor comisiilor de audiere. Printre candidaţi, şi Roxana Mânzatu, propunerea României, cea care ar urma să ocupe postul de vicepreşedinte executiv pe probleme sociale şi pregătire pentru crize.

Restul de cinci vicepreşedinţi sunt Kaja Kallas, Teresa Ribera, Henna Virkkunen, Stéphane Séjourné şi Raffaele Fitto, ultimul fiind singurul care nu face parte din grupurile majorităţii din Parlamentul European, ci din cel al radicalilor de dreapta – ECR. Fito este şi motivul pentru care au început tensiunile între partidele aceleiaşi majorităţi. Acestei propuneri a Italiei i se opuneau socialiştii şi liberalii, dar în final s-a impus punctul de vedere al Popularilor Europeni, singurul grup din majoritate care l-a susţinut.

Odată cu acordul de la Bruxelles, popularii, social-democraţii şi liberalii de la Renew au semnat şi un document în care se angajează ca din postura de majoritate parlamentară, să colaboreze în acest mandat pentru sprijinirea Ucrainei, pentru creşterea securităţii, dar şi a competitivităţii Uniunii Europene. Ei menţionează că vor să adopte un nou acord industrial şi să impulsioneze economia circulară, prietenoasă cu mediul. Nu în ultimul rând, colaborarea celor trei grupuri va avea în vedere o politică eficientă în domeniul migraţiei. După avizul favorabil de la Bruxelles, urmează votul final al Parlamentului European, săptămâna viitoare, în sesiunea de la Strasbourg.

Votul va fi dat pentru întreaga formulă a viitoarei Comisii Europene, condusă de Ursula von der Leyen şi este nevoie de două treimi din numărul europarlamentarilor. Acesta este şi motivul pentru care Popularii Europeni, cei care vor avea din nou şefia Comisiei Europene, prin Ursula von der Leyen, au insistat să atragă de partea votului de la Strasbourg şi pe radicalii de dreapta de la ECR, cei care l-au propus pe Fito în viitoarea Comisie şi cei care nu fac parte din majoritate.

Conform calendarului paşilor procedurali, dacă votul de la Strasbourg va fi unul favorabil, noua Comisie Europeană şi noii comisari îşi vor prelua mandatul de la 1 decembrie. Formula sau structura propusă de Ursula von der Leyen este schimbată. Va exista un post de vicepreşedinte pentru şeful diplomaţiei europene, în speţă, Kaja Kallas, cinci posturi de vicepreşedinte executiv, care vor avea în coordonare anumite politici ale comisarilor simpli şi 20 de portofolii de comisari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.