Polițiștii bistrițeni sunt cu ochii pe șoferi și pe felul în care aceștia respectă regulile de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată. Totul face parte dintr-o acțiune organizată la nivelul întregii țări cu scopul prevenirii evenimentelor rutiere pe acest segment.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, 40 de polițiști de la Transporturi, Rutieră și Ordine Publică acționează în 9 puncte din județ și monitorizează traficul în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, acțiunea intitulată ”Atenție la tren” este una care se desfășoară la nivelul întregii țări și are ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Șoferii care sunt prinși de oamenii legii că nu respectă semnificația indicatoarelor rutiere din zona trecerilor la nivel cu calea ferată se vor alege cu sancțiuni.
Din analiza făcută de polițiști, în perioada primelor nouă luni din anul 2019 au fost aplicate peste 100 de sancțiuni șoferilor care au fost prinși nerespectând prevederile legale în vigoare.
În plus, în același interval, în Bistrița-Năsăud au avut loc 7 accidente produse la trecerile la nivel cu calea ferată. Două dintre acestea s-au soldat cu victime omenești și chiar decesul unor persoane, fiind vorba despre 5 victime și două persoane decedate. În celelalte 5 accidente produse la trecerile la nivel cu calea ferată au fost înregistrate doar pagube materiale.
Polițiștii reamintesc prevederile legale care se aplică la trecerea la nivel cu calea ferată. Astfel, la articolul 138, Codul Rutier prevede că un conducător de vehicul este obligat să oprească atunci când:
- barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
- semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
- întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.