A ÎNCEPUT FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FILM DE LA VENEŢIA

Cea de-a 81-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia a început aseară.

21 de lungmetraje internaţionale concurează anul acesta la câştigarea principalului trofeu atribuit în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, Leul de Aur, informează Agerpres.

Gala de deschidere, a cărei gazdă este actriţa italiană Sveva Alviti, este programată să înceapă la ora locală 19:00 (17:00 GMT). Filmul „Beetlejuice Beetlejuice”, regizat de Tim Burton şi cu Winona Ryder şi Michael Keaton în rolurile principale, va fi proiectat la finalul ceremoniei de deschidere a festivalului.

Potrivit Radio România București FM, producţiile care concurează pentru Leul de Aur din 2024 variază de la filme cu un număr mare de vedete la filme de artă promiţătoare.

Lady Gaga şi Joaquin Phoenix sunt protagoniştii unei continuări a filmului „Joker” regizate de Todd Phillips, în timp ce Nicole Kidman interpretează o femeie de afaceri care începe o aventură cu un tânăr stagiar în filmul „Babygirl”, regizat de Halina Reijn.

Regizorul spaniol Pedro Almodovar va prezenta la Veneţia primul său lungmetraj realizat integral în limba engleză, „The Room Next Door”, ce spune povestea a două prietene interpretate de actriţele Julianne Moore şi Tilda Swinton.

Angelina Jolie o interpretează pe celebra cântăreaţă de operă Maria Callas în filmul biografic „Maria”, regizat de Pablo Larrain, în timp ce un film de acţiune al fostului ei soţ Brad Pitt, cu care vedeta americană se află în proces de divorţ – intitulat „Wolfs” şi regizat de Jon Watts -, va fi proiectat în afara competiţiei.

România va fi reprezentată în acest an de filmul „Things We Said Today”, regizat de Andrei Ujică, în afara competiţiei în subsecţiunea non-ficţiune, şi de filmul „Anul Nou care n-a fost”, regizat de Bogdan Mureşanu şi care va fi proiectat în secţiunea Orizzonti.

Decizia de atribuire a trofeului Leul de Aur va fi luată de un juriu compus din nouă membri şi care este prezidat de actriţa franceză Isabelle Huppert.

Leul de Aur şi celelalte premii din palmaresul acestei ediţii vor fi atribuite în cadrul ceremoniei de închidere a Festivalului de la Veneţia, pe 7 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.