În popor, se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. Potrivit tradiției populare românești, e indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit.
Ajunul Crăciunului. Ziua Crăciunului se bucură de o pregătire specială încă din ziua premergătoare acestei sărbători, numită Ajunul Crăciunului (24 decembrie). La sate, îndeosebi, sunt păstrate mult mai bine tradițiile acesteia.
În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să nu se mănânce până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit.
Există credința că în Ajunul Crăciunului cerurile se deschid și de acest moment nu se pot bucura decât oamenii buni, iar cetele îngerești pot fi auzite doar de cei curați la suflete. Deschiderea cerului permite oricărui creștin să își pună o dorință, care cu certitudine se va îndeplini.
Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.
Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit „dezlegare la peste”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.
Astfel, in Ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.
Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.
În seara zilei de Ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor „Scutele lui Iisus”. Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.
Ajunul Crăciunului În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiță și să mănânce câte ceva, ca astfel pețitorii lor să nu întârzie. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă și cu mâinile pline de aluat spune: „măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: „cum e cuptorul, lopata plină de pâine, așa să fie copacii, pomii plini de poame”.
În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii de toate vârstele, care, cu mult timp înainte, s-au pregătit pentru a umbla cu colindatul.
În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile).
Colacii sunt pregătiți în Ajunul Crăciunului pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii, colăceii sunt pentru colindătorii mai numeroși, iar colacii vor fi ai flăcăilor și ai colindătorilor neamuri.
Ajunul Crăciunului. De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și „scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului.
Ajunul Crăciunului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă. În seara de Ajun, stăpâna casei merge în „casa mare”, așează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moș Crăciun.
Ajunul Crăciunului. Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare și nu cinstește un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.
Ajunul Crăciunului. Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoți și însoțitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi mai demn pentru Sfânta Împărtășanie.
Ajunul Craciunului, cand preotul vesteste Nasterea Domnului
Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.
In seara zilei de ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor „Scutecele lui Iisus”. Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.