ASIA DE SUD-EST / CIRCA ŞASE MILIOANE DE COPII, AFECTAŢI DE TAIFUNUL YAGI (UNICEF)

Super-taifunul Yagi şi consecinţele sale mortale au afectat aproape şase milioane de copii din Asia de Sud-Est, a avertizat miercuri UNICEF, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la impactul exacerbat asupra comunităţilor deja vulnerabile, informează AFP.

„Prioritatea imediată trebuie să fie restabilirea serviciilor esenţiale de care depind copiii şi familiile, în special apa potabilă, educaţia şi îngrijirile medicale”, a declarat June Kunugi, directoarea regională a UNICEF pentru Asia de Est şi Pacific.

„Multiplicarea fenomenelor meteorologice extreme în Asia de Sud-Est, exacerbate de schimbările climatice, ne aminteşte, din păcate, faptul că, în cazul unui dezastru, copiii vulnerabili sunt adeseori cei mai afectaţi”, a subliniat ea, citată într-un comunicat.

Yagi, cel mai puternic taifun care a lovit regiunea în ultimele decenii, şi repercusiunile sale de amploare – inundaţii şi alunecări de teren – au ucis peste 500 de persoane în Vietnam, Myanmar, Thailanda şi Laos.

UNICEF a identificat daune la peste 850 de şcoli şi 550 de centre de sănătate, în principal în Vietnam, precizând că evaluarea datelor este în curs.

Circa două milioane de copii din Vietnam sunt lipsiţi de acces la educaţie, la sprijin psihologic şi la programe de alimentaţie şcolară, a indicat UNICEF.

În Myanmar, daunele mortale provocate de Yagi s-au adăugat crizelor multiple prin care trece ţara, aflată în plin haos după lovitura de stat din 2021, luptele făcând ravagii în mai multe regiuni.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.