Șeful Secției Drumuri Bistrița, ing. Alexandru Slavita,  președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și reprezentanți ai companiei Dimex 2000 au efectuat, joi, o vizită pe șantierul DN 17D, în orașul Sângeorz-Băi, acolo unde au început lucrările de modernizare a celor 3 kilometri de drum care traversează orașul-stațiune, tronson care face parte din traseul DN 17D. Ing. Alexandru Slavita a precizat că se estimează că lucrările vor dura aproximativ 3 săptămâni, după care se va circula în condiții extrem de bune pe acest tronson.

Potrivit șefului SDN Bistrița, aceste lucrări fac parte dintr-un amplu proiect privind reabilitarea DN 17D, lucrări realizate pe mai multe tronsoane.

Ne aflăm pe unul din contractele de lucrări care se execută pe raza Secției Drumuri Naționale Bistrița, respectiv contractul de reciclare îmbrăcăminte asfaltică DN 17D, de la km 55 la 72, de la Sângeorz-Băi până la ieșire din Rodna, lucrare începută de anul trecut din care s-au realizat până acum 14 km, iar ultimii trei km pe care se lucrează se execută acum pentru că aici au fost lucrări de canalizare, de aducțiune de apă potabilă, de montare de borduri, lucrări care s-au încheiat abia în urmă cu câteva zile, iar acum contructorul a început lucrarea efectivă de reciclare îmbrăcăminte asfaltică. Lucrarea constă în trei etape principale: frezarea îmbrăcăminții asfaltice, punerea materialului de aport 10 cm de piatră spartă, pe urmă adaosul de ciment și emulsie. Se reciclează toate aceste materiale, urmând ca apoi să se pună stratul de 6 cm de asfalt, concomitent cu ridicarea capacelor căminelor de vizitare de pe acest sector în număr de 70 de bucăți”, a declarat Slavita.

Ing. Alexandru Slavita mai spune că la sfârșitul lunii octombrie lucrările vor fi finalizate, la acea dată fiind realizate inclusiv marcajele rutiere.

În plus, potrivit șefului Secției Drumuri Naționale Bistrița în procedură de achiziție publică mai sunt două contracte, cel privind tronsonul de la Rodna la Valea Mare, în lungime de 14 km, și DN 17C – de la Telciu la Dealul Ștefăniței. ”Ambele sunt în evaluare, urmează ca într-o săptămână-două să se deschidă și oferta financiară și în trei săptămâni să aflăm câștigătorii, iar dacă vremea va permite le începem anul acesta”, a mai completat Slavita.

DN 17D, cu o lungime totală de 97,6 km, traversează următoarele localităţi: Beclenuţ, Săsarm, Chiuza, Mocod, Salva, Năsăud, Rebrişoara, Nepos, Feldru, Ilva Mică, Sângeorz-Băi, Maieru, Anieş, Rodna, Şanţ şi Valea Mare.

DN 17C (86 km) traversează comunele Dumitra, Salva, Coşbuc, Telciu, Romuli şi Moisei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.