Avertismentul lui Boloș: „Deficitul bugetar e mare. Riscăm să pierdem 75 de miliarde de euro”

Ministrul de Finanțe atrage atenția asupra găurii din buget, pentru care ne-a tras de urechi și Comisia European, dar și Fondul Monetar Internațional. Marcel Boloș spune că, dacă România nu face ceva în privința cheltuielilor mult prea mari ale statului, atunci riscăm să pierdem finanțări de 75 de miliarde de euro.

Ministerul Finanţelor a transmis, marţi, într-un comunicat de presă că, în contextul vizitei anuale sub temeiul Articolului IV din Statutul Fondului Monetar Internaţional în România, ministrul Marcel Baloş a avut o întrevedere cu o echipã a FMI condusã de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România.

”Discuţiile au inclus o gamã largã de subiecte, printre care politica fiscalã, evoluţiile macroeconomice recente şi reformele structurale asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţã”, au transmis oficialii ministerului.

Ministrul Marcel Boloş a transmis delegaţiei că ”rata anualã a inflaţiei şi-a continuat traiectoria descendentã, ajungând în iulie la o singura cifrã”.

”Comparativ cu economiile similare din regiune, înregistrãm un nivel mai redus al inflaţiei, faţã de Ungaria, Polonia şi Cehia. Scãderea ratei inflaţiei în primele şapte luni ale anului a fost antrenatã în principal de dinamica preţurilor energiei şi combustibililor. În ceea ce priveşte piaţa muncii, România manifestã rezilienţã, efectivul salariaţilor continuând sã creascã la maxime istorice, preponderent pe seama angajãrilor din sectorului privat. Dinamica puterii de cumpãrare rãmâne în teritoriul pozitiv, în contextul unei creşteri salariale superioare ratei inflaţiei. Pe partea de resurse, serviciile au rãmas principalul motor al creşterii, cu un aport de 1,8 puncte procentuale în primul semestru, în vreme ce, pe partea de cerere, structura creşterii economice în prima jumãtate a anului a fost mai favorabilã investiţiilor, comparativ cu aceeaşi perioadã a anului trecut”, le-a explicat ministrul Marcel Boloş membrilor delegaţiei.

Oficialii Ministerului Finanţelor au precizat, de asemenea, că echipa FMI a transmis cã apreciazã şi încurajeazã angajamentul şi eforturile Guvernului României de a implementa reforme şi politici economice responsabile, pentru a asigura un climat favorabil dezvoltãrii durabile.

”De asemenea, a subliniat nevoia de a identifica şi implementa mãsuri de consolidare fiscalã, inclusiv reducerea cheltuielilor neesenţiale şi îmbunãtãţirea colectãrii veniturilor. În plus, au evidenţiat importanţa continuãrii reformelor structurale pentru stimularea creşterii economice şi pentru crearea unui mediu favorabil investiţiilor”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

”În ceea ce priveşte politica bugetarã, ştiţi cã pentru România a fost declanşatã procedura de deficit excesiv. În acest context, am prezentat mãsurile pregãtite de Guvern care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetarã a României, prin administrarea eficientã a veniturilor publice, dar şi pentru utilizarea eficientã a resurselor alocate pentru finanţarea cheltuielilor publice, inclusiv mãsuri de combatere a evaziunii fiscale dar şi pentru gestionarea eficientã a patrimoniului şi resurselor”, a completat ministrul Marcel Boloş.

„Un exercițiu de supraveghere obligatoriu”

Potrivit oficialilor Ministerului Finanţelor, cele douã pãrţi au convenit sã poarte o nouã serie de discuţii în cursul sãptãmânii viitoare, zilele acestea urmând ca FMI sã aibã întâlniri cu reprezentanţi Bãncii Naţionale, ai altor agenţii guvernamentale, cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

”Consultãrile constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultãrilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandãri generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilitãţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei”, au precizat oficialii Ministerului Finanţelor.

”După Comisia Europeană, ne atraga atenţia şi FMI. Vine Comisia Europeană li spune: «Aveţi grijă cu deficitul bugetar, dacă nu faceţi ceva, ajunge la cote alarmante. Sunteţi în pericol să vă suspendăm fondurile europene, toate, şi din Politica de coeziune şi din PNRR». Mai pe româneşte «v-aţi întins mai mult decât vă ajunge plapuma, cheltuiţi fără să puneţi nimic în loc şi sacul a ajuns la fund»”, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Boloş a reiterat ideea că, în caz contrar se pot pierde 75 de miliarde de euro.

”Miza? Riscul să pierdem 75 miliarde euro şi să închidem toate proiectele de investiţii, care ar rămâne fără sursă de finanţare: adică toate proiectele din bani europeni ce înseamnă drumuri noi, spitale noi, şcoli noi, sprijin pentru persoanele vulnerabile sau reţele de apă-canalizare s-ar opri”, a mai transmis ministrul.

Marcel Boloş a anunţat că s-a întâlnit cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, veniţi în delegaţia anuală pentru examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional.

”Ne-au apreciat eforturile de a implementa reforme şi politici economice responsabile, dar au subliniat: „«Aveţi nevoie de sustenabilitate fiscal-bugetară. Aveţi nevoie să reduceţi deficitul bugetar şi să luaţi măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii.» În tot acest timp, ţările UE care ”donează” pentru noi privesc cum dăm din umeri”, a mai transmis ministrul.

Acesta afirmă că, în această situaţie, s-a ajuns la ”nevoia unui pachet de măsuri fiscal-bugetare asumat de coaliţia de guvernare, care ţine agenda publică deja de prea mult timp”.

”Un efort necesar şi un efort care nu se poate opri aici. Pentru că în următorii ani va aduce beneficiile unui stat mai disciplinat şi mai corect, care îi protejează pe cei care fac investiţii.

Pentru că va însemna cheltuieli publice mai înţelept făcute şi cu resursa umană corect dimensionată, dar şi un cadru fiscal mai predictibil pentru mediul de afaceri şi mai onest pentru români”, a mai transmis ministrul Finanţelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.